Thursday, February 16, 2006

Un picior de plai

Ieri circulam in dorul lelii pe o jumatate de bulevard pe unde nu imi calca prea des gratioasa faptura. La un moment dat undeva se deschide o usa si in momentul ala proust-madeleininan ma potopesc valuri de arome si de senzatii, cunoscute sau in asteptare. Miros de camp in mai la Suceava, de ceai la Carturesti acum 2 ierni, de camara in septembrie cand bunica usca tot felul de buruieni medicinale sau de condiment. Miros de maini care abia au cules pelin, de bitter suedez, de frunza de patlagina trecuta prin foc si pusa pe taieturi cand nu era bunica acasa sa bandajeze buba. Miros de ierburi medicinale impotriva ciumei in nasul mastii venetiene, miros de haine rostogolite prin fan si pe islaz, de maini moi si albe de farmacist mic printre sipuri si flacoane de drogherie. Miros de atelier de imbalsamare, de infuzii, nas care revine la viata dupa raceala si de baie orientala parfumata. Miros de martie si de batranica in piata Amzei care vinde levantica..

Am intrat in plafar... Am ascultat cu urechi si nas de ogar pe urme de vanat o reteta de ceaiuri cu ingrediente din povestile cu zane ale lui Ispirescu.. Smirna, sovarf, frasin, troscot, sanziene, radacina vietii si iarba fiarelor, daca vreti sa desfaceti si lacate fara cheie, smicele de mar, apa vie si apa moarta, pentru Feti-Frumosi care se prefac dusi pe ceea lume...

- Nu stiu cum puteti sa beti ceaiul asta de iasomie, imi comenteaza vanzatoarea, care nu era din nici o poveste. De fapt mie nu-mi place nici un ceai.

Probabil ca este o reactie adversa fata de locul de munca: vanzatoarea de plafar detesta ceaiul de plante, aviatorul are rau de inaltime, nenea cu cutitul de la abator e vegetarian dar face asta ca sa se razbune pe carnivori, iar marmotelor de fapt nu le place ciocolata Milka!

7 comments:

  1. Mi-ai reamintit de un bun demult pierdut - mersul pe jos... uf... alergatul, cautatul, sau, pur si simplu, mersul lenes pe bulevard, cand chiuleam de la vreun curs, cand plecam de la examene... cand mergeam impreuna sa bem un capuccino la plic la Alcatraz, unde intotdeauna mirosea a vodca ieftina, unde uneori era o atmosfera semi-boema, dar unde shedeam de vorba ore sau minute sau deloc. Si faceam schimb de cursuri.

    Memoria olfactiva leaga la mine vodca si Alcatrazul pour toujours, de iernile geroase cand intram acolo tremurand si ne asezam langa soba, la mesele schioape cu scrumiere ciobite si capucciono la plic.

    Ma intorc la mers. La alergat. Am devenit prea ocupata pentru asta. Ma duc la cumparaturi cu masina. Magazinul de aprovizionari urgente e chiar la coltul blocului, si chiar si-atunci ma cuprinde o lene eterna si insurmontabila (daca n-ar fi dependenta de nicotina cine s-ar mai duce afara in frig la 11 noaptea???). De aceea am devenit preacauta si-mi fac provizii din timp. Adica atunci cand ma opresc sa pun benzina :))

    Iar la mine in masina miroase invariabil a tutun statut, de la scrumiera intotdeauna prea plina, pe care uit sistematic sa o golesc.

    Mi-e dor de mirosuri noi, Zeeny, si de mers pe jos. Mi-ai reamintit. Multzumex ;)

    ReplyDelete
  2. da.. vezi cum mersul pe jos capata noi valente cand ti-e frica sa conduci.. :))

    auzi, dragalaso, nu puteai sa-ti aduci aminte cand chiuleam de la cursuri in subsol la uni? :P

    ReplyDelete
  3. Zeeny, nu la bloc ! La bloc infratirea intre oameni depaseste adesea orice sentimente pacifiste.
    Primavara, pe seara cind e cald, deschizi geamul in speranta ca-ti va intra odata cu aerul racoros si mirosul teilor. Intra in schimb un fum gros de peste prajit si cu 80 de decibeli Romica Puceanu, caci vecinul de la 6, s-a pilit iar si a pus difuzoarele in geam, sa se bucure toata mahalaua cu el.
    Inchizi geamurile, si bubuiturile din tavan se intetetsc. Dupa o jumatate de ora, te duci la vecinul de sus, care iti raspunde candid: "doar e ziua fiicei mele de 7 ani, ea face balet !".
    Te intorci in casa intrebindu-te daca e bine ca un copil de 7 ani sa se imbete, coborind pe scari un etaj, in mirosul ghenei de gunoi care s-a imputit iar, caci lumea arunca continutul perimat al cratitilor direct in pintecosul tub, si el, continutul, se lipeste de peretii tubului, spre deliciul gindacilor "blata germanica". Cineva scutura de la un etaj superior punga aspiratorului pe casa scarilor, caci se umpluse probabil.
    Intri in casa, tocmai la timp ca sa auzi o bubuitura napraznica; balerina a sarit de pe dulap, iar lampa se clatina multa vreme. Cu coada ochiului vezi o miscare linga usa de la baie. Aprinzi lumina, deschizi usa, si vezi 7 - 8 gindaci negri executind un hexentantz turbat si facindu-ti semne cu antenele lor lungi si mladioase. Vin prin scurgerea de la baie. Este uluitor cum se pot lamina sa treaca prin gaurelele mici, apoi isi reiau dimensiunile normale si pornesc in goana. Intre timp cel de la 6 a dat manelele si mai tare.
    Cineva da gauri multe cu o bormasina rotopercutanta, apoi bate indelung ceva cu un ciocan greu. Desi s-a facut deja ora 23:30. Ce daca ?
    La mine e relativ mai bine, caci stau la etajul 9, dar cum azi tocmai e ziua balerinei (ea locuieste la 10) ...
    PS: cum postarea ta cu cautarea unui apartament a disarut in pamint, imi pun gindurile aiai. Sorry for the inconvenience.

    ReplyDelete
  4. draga Dan, respectiva plangere e in arhiva din decembrie, aici

    inafara de asta, sunt absolut convinsa ca ai dreptate... in ciuda relatarii amuzante.. Insa din pacate.. nu.. mai bine nu incep nimic cu expresia asta. Asa e.. nu la bloc..

    ReplyDelete
  5. Ba si la bloc draga Zeeny.
    Sa fii la tine acasa. Sa fii tu !
    Of, Gemenii din mine ma fac sa intreb: la bloc sau ne-bloc, vei stii sa fii fericita ?

    ReplyDelete
  6. ce coincidenta! Si eu mi-am luat ceai de iasomie de la Plafar. Din pacate nu e la fel de aromat ca ala de la Carturesti. Si nici la fel de scump.

    ReplyDelete
  7. hihi.. nu stii tu sa il mirosi. e la fel de aromat, trebuie doar sa inchizi ochii. Nu e la fel de scump? Da, inconvenientul asta l-am sesizat si eu :-P

    ReplyDelete