Monday, February 27, 2006

Potpourri


hold out your heart..



lost in reflections..again!



lean on me..




Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.

Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

(
Oameni de zăpadă, Adrian Păunescu)

6 comments:

  1. Great photos! :)

    I like http://fotoblog.ro

    visit it!

    ReplyDelete
  2. Ce trist e ca nu putem sa ne ferim zapada de bocancii noroiosi care ne inconjoara! Cum scoate omul (sau oama dupa caz) o bucatica de rufa alba la vedere, hop vine si pauza de reclama.

    Imi aduc aminte de o iarna cumplita de prin '90 sau '91 cind dupa sesiunea de iarna am luat trenul din Bucuresti spre Satu Mare, ultimul tren care-a mai plecat din gara inzapezita. Drumul dura in mod normal 12 ore, n-aveam loc si ar fi trebuit sa stau pe holurile inghetate toata noaptea. Aveam pregatita o carte, Rosu si Negru, pe care daca-as fi citit-o in conditii normale nu m-ar fi impresionat atit de adinc.

    Insa trenul n-a putut trece de Brasov din cauza zapezii, si l-au deviat spre Moldova. Am ajuns in Iasi dupa 15 ore, eram trenul din care aproape toata lumea coborise, numai fantomele de Satu Mare mai ramasesera in el. Ne-am strins cu totii intr-un singur vagon, si tremuram rebegiti.

    In Iasi au schimbat conductorul, iar cel nou a venit cu un casetofon ragusit din care vechile cintece ale cenaclului Flacara ieseau una cite una. O singura caseta, pe care-am ascultat-o de nenumarate ori in cele alte 15 ore facute prin nametii Maramuresului, pina sa ajungem la destinatie.

    M-am imbolnavit rau de tot dupa aventura asta, am stat toata vacanta in pat cu febra aiurind in nestire si fredonind oameni de zapada. S-a rupt ceva in mine definitiv in iarna aceea; a fost momentul in care mi-am pus masca asta soreliana, pretentioasa si ironico-cinica, tocmai ca sa-mi ascund groaza de zapada imaculata care ne opreste in loc si ne obliga sa ne uitam inlauntrul nostru.

    Sa-mi sterg iar blogul? Hmm, astept sa vina primavara, sa se topeasca zapada. Vedem atunci.

    ReplyDelete
  3. Nature has no mercy at all. Nature says, "I'm going to snow. If you have on a bikini and no snowshoes, that's tough. I am going to snow anyway."

    ReplyDelete
  4. :)
    si aici la noi (tg-mures) ninsge cam ca la tine.
    imi place mult "cu inima p'afara" :)

    ReplyDelete
  5. eh.. cam softie, insa daca peste tot viermuiesc tzanci cu baloane... :)

    ReplyDelete