Wednesday, January 11, 2006

Not-so happy thoughts: 12 ore - partea I

Sunt iar in tren. Dar spre deosebire de alte dati, imi place la nebunie. E ianuarie, insa e un soare de martie incredibil. S-au linistit spiritele calatoare de dupa sarbatori - am gasit si loc!! In acelasi compartiment cu mine au ramas dupa Brasov doar o bunica cu nepoata. Pe la Brasov e vremea de o gustarica. Avand o mici fixuri (liable sa se transforme in obsesii cat China la batranetze) , si enervandu-ma mestecatul de camila al unor persoane sau rontzaitul si foshgaitul prin pungi crocante si fashaitoare, eu ies la o tigare si o gura de ceai. Verde. Rece. Dar ma intorc, tocmai la timp pentru a savura operatiunea pentru care hipopotamii angajeaza pasarele... extragerea resturilor alimentare din cavitatile cavitatii bucale. Proces in timpul careia ma uimeste versatilitatea mandibulei umane. Bunica deschide gura si se transforma vazand cu ochii. Pare ca limba, in cautarea pranzului pierdut, este de cameleon, gata sa tzashneasca si sa se lipeasca de prada, apoi se lateste ca si cum ar fi un broscoi care s-ar pregati sa sara lenes si cleios in poala batranei.

Si dupa pranz - nap time! Dupa ce fata incearca in randuri repetate sa faca nani pe umarul generatiei mai in varsta, bunica, deranjata din savurarea libertatii (sub forma de tabloid de sambata), o impinge calduros sa doarma pe bancheta maro de vinilin. Cam pe la Fagaras o apuca remuscarile si profitand de faptul ca prin fereastra batea un soare de iulie care ii incalzea nepoata adormita cuminte si latita pe toata bancheta de vizavi, se ridica, sa o protejeze de sagetile ucigase... si se posteaza in mijlocul compartimentului, tragand de perdeaua jegoasa de la geam peste copila. Ocazie cu care pe mine ma trezeste o prezenta amenintatoare care flutura cefereshte si maro pe la varful nasului meu si care pana la urma a reusit sa trezeasca cu agitatia pana si pe bietul copil... eh.. bunicii astia neindemanatici... :)

Ma trezesc si eu, clipocind lenes ca o pisica topita la soare si ma uit la frumusestile patriei de sub buza Fagarasilor.. da.. cam tot alea din pozele de mai jos, dara de data asta mai fara zapada... Sprijin dovleacul in pumn si ma tot uit. Intr-o gara, in trenul invers, ma vad multiplicata intr-o duzina de exemplare: capete sprijinite in palme si rezemate de geam se uita in gol la sine, sau ma privesc in ochi timp de jumatate de secunda, pe mine, si pe cel de la fereastra urmatoare, care probabil se vede si el caleidoscopizat in trenul geaman, ca intr-un mozaic de oglinzi strambe, ca in ocheanul fermecat, ca intr-un manunchi de oceli de carabush.

Pe la Podul Olt raman cu ochii zgaiti pe geam ca si cum as fi fost proaspat parasutata din spatiu. De fapt,
in spatiu ar trebui sa spun, pentru ca vad o frumusete de peisaj lunar: pe cerul albastru zace mare si alba luna anacronica si transparenta. Jos, aproape la picioarele trenului galgaie plin pana in buza malului Oltul (?!), oglindind cu capul in jos copacii mici si strambi de pe margine. Campul valurit e alb-negru de zapada plina de brazde de pamant, si incepe sa urce si sa se umfle in dealuri rosii sub soarele de iarna, care parca ar fi aduse direct de pe Marte, impreuna cu cativa nori roz pe cap din care se itesc niste varfulete albe de zapada. Aerul e gros si fumuriu, de Anglie industriala de inceput de secol 19.

Inca 20 de minute....

3 comments:

  1. haha, deja vu (cu tente poetice) de cand eram mic si mergeam la bunica. Numai ca eu coboram la Podu Olt. :)

    Si acuma tin minte: 9 si un sfert din Gara de Nord 3 fara 5 in Podu Olt

    ReplyDelete
  2. si eu abia astept sa zic "si acuma tin minte"... abia-l invat

    ReplyDelete
  3. Frumoasã rutã de parcurs cu trenul ori pe sosea. Oricum, se vede bine cã trenul are farmecul lui particular!...

    ReplyDelete