Tuesday, October 04, 2005

Cu ochii ciuliti prin Bucuresti

Azi mi-am uitat ipodu' acasa. Nu mai am buton de switch off reality, asa ca n-am ce face si ma uit in jurul meu. Si ce vad, in 10 minute pedestre de la Universitate pana pe Victoriei, via Lipscani?

In pasaj, babuta responsabila cu scarile iesire metrou spre palatul Sutzu vine la serviciu tarand dupa ea cartonul cu povestea vietii celor 2 orfani bolnavi pe care ii are in grija. In drum, isi cumpara de la standul de ziare "Libertatea", ca sa mai omoare timpul si vremurile si se indreapta spre locul unde se va prabusi intr-un morman negru de zdrente, suspine si blagosloveli.

Langa universitatea "Spiru" cativa studenti dezorientati de Bucuresti stau ca puii de rata. Adica galben si macaind incetinel. O studenta se plange cu voce tare (prea tare...) de tratamentul inuman aplicat de vreo secretara trezita cu posteriorul itzit spre zenit (adica in stare naturala). Bietii copii!.. imi amintesc ca la noi, la litere, pe langa peretele secretariatului parca era zidul plangerii. Care cum ieseau, fie murmurau o invocare a rudelor demult apuse, precum si cele viitoare ale doamnei secretare, fie isi muscau buzele, rosii la fata si gata sa le dea lacrimile. Been there, done that. De aceea sustin orice miscare a studentilor abuzati de secretare. Inclusiv a angajatilor in varsta de pana la 26 de ani, care sunt in continuare abuzati de toata lumea doar pentru ca sunt in stadiu de boboc.

In fata Bancii nationale, un tip incearca sa-si scoata dacia dintr-o gramada de masini parcate la milimetru de el; mai bine incerca sa treaca o camila prin urechile acului. Operatiunea are loc sub privirile ocrotitoare si placide ale doamnei albastre de la Dalli, regina parcarilor bucurestene, careia daca ii lasi de cu seara un biletel si ii dai cate o ciocolata, iti opreste loc a doua zi in parcarea de 10 locuri a unei institutii de 300 de persoane. Azi chiar ne-a oprit. Pe al treilea rand de masini, numarand de la trotuar spre centrul strazii. Adica in drum.

Putin mai incolo, in usa unei patiserii, un gardian public rontzaie o merdenea unsuroasa. Langa el, ciucita pe un scaunel, o babuta vinde facaletze, site, ciocanele de snitzele si linguri de lemn artizanale sub picioarele trecatorilor in pantofi Gucci si balanganind genti si mape Prada spre Financial Plaza. Alaturi, o doamna cu aspect de angajat la RADET (cea care vine din poarta in poarta sa ia "citirea de la gaze") descuie o vitrina agatata pe un perete si incepe sa indese in ea- dupa un model de ikebana tare original- pliculetze de ness, napolitane si sticle de plastic cu chimicale coca cola. "Exponatele din vitrina se vand in pasaj", zice un carton- ca dupa un deget aratator urias, indrept ochii spre intrarea din pasaj. Care arata interbelic - ca tot Lipscaniul- basoreliefuri de ghips ciobite, caine puricos, pavaj gaurit, gri. Langa capoatele inflorate aninate pe grilajul de fier forjat, jupoanele de satin (citeste nailon) falfaie roz ...

... 1 ora mai tarziu, 2 statii de metrou mai incolo

..in fata ambasadei Spaniei, un tzanc de vreo 4 ani cu turul pantalonilor murdar de noroi (sper!) se joaca intr-o baltoaca, in timp ce maica-sa sta pe bordura, asteptandu-si viza, visand la campuri inepuizabile de capsune. Sa multumim cu aceasta ocazie telenovelelor pentru ca au sprijinit lingvistic economia romaneasca, inlesnind fluxul de valuta manjita cu sange de capsun si contrabalansand efectul de brain drain cu cel de redneck drain.

2 comments:

  1. Genial!

    Nu vrei sâ scrii ?
    Vreau sâ zic serios ?
    Serios, adicâ sâ publici.

    pa!

    ReplyDelete
  2. as vrea, sa fiu sincera. got a job for me? :)

    ReplyDelete